Într-un clasament al competitivităţii pe 2010-2011 am căzut cu trei locuri faţă de anul trecut, pe 67
Pîrvu: Nu suntem competitivi pentru că de 20 de ani agenţii economici nu s-au mai dotat cu utilaje, iar facilităţi pentru o producţie ieftină nu există
Accesul la finanţare, lipsa infrastructurii şi birocraţia, în topul problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri
România ocupă locul 67 din cele 139 de ţări incluse în clasamentul general al competitivităţii pe 2010-2011, în scădere cu trei locuri faţă de anul trecut, iar capitolul la care se poziţionează cel mai slab este transparenţa deciziilor guvernamentale, urmat de calitatea infrastructurii, arată GEA, potrivit raportului Global al Competitivităţii. Acest raport se bazează pe date statistice din 2009 şi pe un sondaj în rândul managerilor, realizat în primăvara anului 2010.
În clasamentul general, dintre ţările Uniunii Europene, pe poziţii inferioare României se află doar Bulgaria, Letonia şi Grecia, ultimele două fiind grav afectate de criza mondială, se arată într-un comunicat de presă al Grupului de Economie Aplicată (GEA).
Accesul la finanţare reprezintă cea mai importantă problemă cu care se confruntă mediul de afaceri intern. Infrastructura şi birocraţia sunt, de asemenea, printre cei mai problematici factori pentru derularea afacerilor, alături de nivelul taxării şi reglementările din domeniul fiscalităţii. "Capitolul la care România se poziţionează cel mai slab (137 din 139 de locuri) este transparenţa deciziilor guvernamentale, urmat de calitatea infrastructurii per total (locul 136) şi calitatea drumurilor (134). Mărimea şi efectul taxării reprezintă, de asemenea, unul dintre cele mai slabe puncte ale României (locul 131)", se arată în comunicat.
Pîrvu: Nu suntem încă pregătiţi pentru comunitatea europeană
Florea Pîrvu, vicepreşedint