Trecutul si viitorul, batranii si copiii, ce am fost si ce vom fi - la noi, categoriile de populatie cele mai neglijate si umilite de autoritati. Ce conteaza? Prezentul vorbeste. Pentru autoritati, numai "azi" conteaza. De aceea bataia de joc porneste de sus, de la ei, de la alesi.
Intamplarea pe care o povestesc mai jos este reala si, in parte, s-a desfasurat sub ochii mei. La sfarsit, dupa ce o veti citi, va veti intreba poate, de ce nu am reclamat ce am vazut, ce am auzit. Cui sa reclam? Cui ii pasa? Si cine ar fi luat vreo atitudine? Stiu ca si lipsa de bun simt poate fi pedepsita, dar cum sa ceri asa ceva autoritatilor, "modele" pentru alti needucati care practica arta nesimtirii?
Era intr-o zi dintr-aia rece, cu vant subtire, de sfarsit de noiembrie, cu lapovita si ninsoare, cu flescaraie pe strada si oriunde intrai. Luasem salariul si cu lista in mana, am pornit dupa cumparaturi ca, dupa obicei, sa-mi fac aprovizionarea pe o luna.
Am zarit femeia aceea in varsta si a treia oara cand am intrat in alimentara. Trecuse mai mult de o ora de cand o vazusem prima data si mi s-a parut ciudat. Cat am asteptat sa fiu servita, am privit-o insistent.
Era imbracata saracacios, cu un palton vechi si legata la mijloc cu un cordon de la alta haina. La gat avea un fular lung, dat de mai multe ori pe dupa gat si pe cap avea o caciula, un fes, de fapt, peste care isi pusese un batic gros legat la spate cu nod mare, grosolan.
Nu avea nici cizme, nici ghete in picioare. Avea o incaltaminte usoara prin care apa trecuse lejer, dovada ciorapii uzi cam de vreo doua degete deasupra acelor incaltari. Statea rezemata de perete, parca resemnata si astepta rabdatoare cu ochii tristi, atintiti undeva, departe poate spre alte zile sau alte timpuri. Nu stiu!
Dupa ce am primit cumparaturile, m-am apropiat de ea cu gand s-o
