Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patinatorii ruşi şi-au demonstrat valoarea pe gheaţa din Braşov

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Cea mai importantă competiţie de patinaj artistic pentru juniori, din România, se desfăşoară în aceste zile, la Patinoarul Olimpic din Braşov.

Reprezentanții Rusiei au făcut legea în ziua a doua a Grand Prix-ului. Programul a fost deschis de primele dueluri din proba de dans, acolo unde reprezentanții din spațiu ex-soviectic s-au impus lejer.

Perechea din Rusia, Ksenia Minko / Kirill Khaliavin, s-a clasat pe prima poziție, fiind urmată de ucrainienii Anastasia Galyeta și Alexei Shumski.

Pe treapta a treia, după programul scurt, îi găsim pe reprezentanții Franței, Tiffany Zahorski și Alexis Miart. Marea bătălie a zilei s-a dat în programul liber al fetelor, acolo unde marele antrenor Alexei Mishin a dat, încă o dată, dovada talentului său, după ce sportiva antrenată de el, Elizaveta Tuktamisheva, în vârstă de doar 14 ani, a făcut spectacol.

Astfel, tehnicianul care l-a dus pe cele mai înalte trepte pe Evgeni Pluschenko a mai scos un diamant, în persoana acestei micuțe sportive, care a impresioniat prin naturalețea mișcărilor și precizia săriturilor. Podiumul fetelor a fost completat după două probe de concurs de Kristine Kong din Statele Unite ale Americii, respectiv japoneza Shion Kokubun.

Reprezentantele României și-au îmbunătățit evoluțiile din prima zi și au terminat pe pozițiile 21, 23 respectiv 24, în ordinea Savina Măriuță, Anca Ionescu și Sabina Paquire. Astăzi se va afla deznodământul la băieții și la perechi, pentru ca seara, de la ora 19.30, să avem parte de tradiționala Gală a Laureaților.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 58 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 56 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°