Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pista de alergare sub Tâmpa mai are nevoie de o autorizaţie

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Proiectul pistei de alergare sub Tâmpa, care a primit o sponsorizare de 5.000 de euro, la taraluiandrei.ro, trebuia finalizat în august. Iniţiatorii nu au reuşit să pună proiectul în practică însă din cauză că nu au obţinut autorizaţia de construcţie. „Autorizaţia de construcţie urmează să fie eliberată, sperăm noi cât de curând. Pentru că nu avem autorizaţie de construcţie, nu am primit niciun ban de la finanţator. Când vom primi autorizaţia, vom stabili împreună cu finanţatorul dacă vom realiza pista anul acesta sau în primăvară”, a declarat Răzvan Ţiţeiu, de la organizaţia Cetatea Braşovului, unul din iniţiatori.

„Pistă de alergare sub Tâmpa” a fost câştigătorul lunii ianuarie în concursul „Ţara lui Andrei”, de pe site-ul cu acelaşi nume. Proiectul avea o sponsorizare de 5000 de euro.

Proiectul a fost propus de Ioana Adela Bota, în colaborare cu organizaţia Cetatea Braşovului, la sfârşitul lunii decembrie anul trecut, peste 19.000 de vizitatori dându-şi votul pentru el. Proiectul pistei de alergare sub Tâmpa, care a primit o sponsorizare de 5.000 de euro, la taraluiandrei.ro, trebuia finalizat în august. Iniţiatorii nu au reuşit să pună proiectul în practică însă din cauză că nu au obţinut autorizaţia de construcţie. „Autorizaţia de construcţie urmează să fie eliberată, sperăm noi cât de curând. Pentru că nu avem autorizaţie de construcţie, nu am primit niciun ban de la finanţator. Când vom primi autorizaţia, vom stabili împreună cu finanţatorul dacă vom realiza pista anul acesta sau în primăvară”, a declarat Răzvan Ţiţeiu, de la organizaţia Cetatea Braşovului, unul din iniţiatori.

„Pistă de alergare sub Tâmpa” a fost câştigătorul lunii ianuarie în concursul „Ţara lui Andrei”, de pe site-ul cu acelaşi nume. Proiectul avea o sponsorizare de 5000 de euro.

Proiectul a fost propus de Ioana Adela Bota, în colaborare cu organizaţia Cetatea Br

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum o ora
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 17 minute
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Duminică, vremea va fi închisă și deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua și mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum 21 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum 15 minute
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum 52 minute
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum o ora
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Protest la Paris față de pericolele legii privind moartea asistată

Mediafax acum 2 ore
„Nu sunt eu o povară? Așa m-am simțit când am auzit despre această lege”. Ca și alte persoane bolnave și cu handicap, Orvedie, care suferă de o boală degenerativă, a participat sâmbătă, 24 mai, la mitingul de lângă Adunarea Națională pentru a denunț

SuperLiga: Istvan Kovacs arbitrează meciul de baraj Poli Iaşi – Metaloglobus

HotNews acum o ora
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul tur dintre Poli Iaşi şi Metaloglobus, programat duminică, de la ora 15.00, în barajul de menţinere sau promovare în Superliga, scrie News.ro. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Marius Mihai M

Caz tulburător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai un medic pediatru au murit într-un atac israelian

HotNews acum 4 ore
Cadavrele a circa 80 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării – grav afectat, în prezent i

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°