A primit Oscarul artistic de la revista Capital în anul 2004 şi multe alte premii, dar cel mai important pentru ea este ca icoanele ei să placă şi să fie corecte.

Imediat după terminarea colegiului, Ana Pop a lucrat în proiectare. A fost unul dintre „coautorii” bisericii din Ciumărna şi autor al celei din Inău, fapt care – probabil – a fost doar o punte spre pictarea icoanelor pe sticlă.

Din 1982 şi până la pensionare, prin1998, a lucrat la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă ca restaurator metal-ceramică-sticlă: „I-am spus regretatului director Alexandru Matei că aş fi făcut meseria de restaurator şi pe gratis”. Astfel, spune Ana, s-a apropiat de icoane şi de cele pe sticlă în mod deosebit. „Am lucrat şi pe lemn, dar pe sticlă mi s-a părut mai greu”, explică artista cum şi-a ales „preocuparea” pe care o are de la pensionare. „Nu pot să spun că a fost un hobby. Am transformat un talent într-o preocupare majoră, nu pot să spun pasiune, care te ajută să nu simţi oboseală, să ai încredere, să fii jovial”, îşi descrie ea activitatea artistică.

Ana a pictat până acum în jur de 800, poate 1.000 de icoane, dat fiind că în fiecare an participă la şase-şapte târguri mari ale artiştilor populari în ţară, şi asta se întâmplă de vreo 12 ani.

„Îmi pare rău de fiecare dată când dau o icoană, fiindcă îmi place să văd rezultatul muncii mele şi nu mă gândesc că aş putea avea şi alt beneficiu”, povesteşte artista.

Aspectele mercantile chiar o deranjează, adaugă ea: „Niciodată nu mi-a plăcut să socotesc: câte am făcut, cât am investit şi cât am recuperat. Cel mai mult a contat cum au reuşit culorile, dacă se asortează cu rama, dacă se încadrează în limitele dogmei. Şi nici nu mi s-a părul la locul ei o astfel de preocupare”, mărturiseşte Ana Pop.

Oscarul lunii septembrie

În 2004, povesteşte artista, a participat alături de peste 200 de meşt