Liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad susţine că „profetul nevertebrat“ este responsabil de răspândirea superstiţiilor şi propagandei „necredincioşilor“.
În căutare de inamici asupra cărora să-şi direcţioneze criticile din discursurile periodice, preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi-a îndreptat atenţia şi spre caracatiţa Paul, „profetul“ Campionatului Mondial de fotbal care s-a desfăşurat în această vară, în Africa de Sud. Liderul iranian a spus că Paul reprezintă un simbol al răspândirii răului în lumea occidentală. Mahmoud Ahmadinejad susţine că decadenţa lumii occidentale este ilustrată perfect de caracatiţa prezicătoare, care este responsabilă de răspândirea superstiţiilor şi propagandei „necredincioşilor“. „Cei care cred în astfel de lucruri nu pot fi liderii unei naţiuni globale, aşa cum aspiră ei acum. Pentru a atinge acest lucru, aşa cum se întâmplă în Iran, trebuie să aspiri către perfecţiunea umană, o perfecţiune bazată pe dragoste şi valori sacre“, a afirmat liderul de la Teheran.
Premierul Spaniei, îngrijorat de soarta caracatiţei
Caracatiţa Paul a devenit un star internaţional după ce a reuşit să prezică absolut toate rezultatele partidelor pe care le-a jucat Germania la Campionatul Mondial din Africa de Sud, precum şi câştigătoarele din semifinale şi cele două finale. Cei mai mulţi fani ai caracatiţei sunt, evident, în Spania, şi asta după ce Paul a prezis victoria acestei ţări la turneul final al CM 2010. Supăraţi că „profetul nevertebrat“ a prezis înfângerea Germaniei în semifinala cu Spania, fanii naţionalei „panzerelor“ au lipit zeci de reţete cu carne de caracatiţă pe pereţii Acvariului Sea Life din oraşul Oberhausen, unde locuieşte uimitorul Paul. „Sunt foarte îngrijorat de soarta lui Paul. A fost cel mai neobişnuit suporter al nostru şi, la fel ca milioane de spanioli, nu doresc să ajungă pe masa cuiva. Mă gâ