Presa e în vizită la oculist. Acolo, unii aleg să-şi acopere ochiul stâng, ceilalţi ochiul drept.

Ca urmare, primii desluşesc pe panou, clar ca lumina zilei, textul „Băsescu este Dumnezeu", ceilalţi descoperă, limpede şi citeţ pe prompter, propoziţia „SOV e binefăcătorul naţiei".

De fapt, câinele domnului Vîntu a ajuns să simbolizeze cea mai mare parte a presei române. Probabil, deşi orbirea îl recomandă, nu va fi numit într-o funcţie înaltă în cadrul trustului, aşa cum a intenţionat Caligula pentru calul său, Incitatus. De partea cealaltă a baricadei, numirea consulului din Marsilia arată însă că se poate sări uşor peste orice gard când e vorba de un os.

La 20 de ani după prima mineriadă, suntem în continuare două tabere. Militantismului frenetic al doamnei Pora i se opune blânda gudurare a domnului Chirieac. Sunt două feţe ale monedei între care, de fapt, nu suntem obligaţi să alegem. În aceste zile de conflict deschis au fost voci care au vorbit în loc să latre. Îmi permit să-i amintesc în acest sens pe C. T. Popescu, Cătălin Tolontan, Robert Turcescu şi Andrei Gheorghe, însă, bineînţeles, lista e deschisă şi contestabilă. Ce s-a întâmplat cu ei? Au fost ironizaţi, evitaţi, aşezaţi în liste la capitolul „avocaţi ai duşmanului". De ce? Absenţa turbării e cel mai periculos simptom pentru cei care deja au contractat-o. Moderatul lucid este principalul inamic al deţinătorului de conştiinţă cu telecomandă, căci cu talibanul din tabăra cealaltă s-ar putea trezi peste noapte coleg de tranşee, prin obişnuita metodă de întoarcere a armelor.

O societate civilă puternică n-ar fi avut nevoie de încercarea de suspendare a Parlamentului pentru a taxa derapajele preşedintelui. O justiţie funcţională l-ar fi judecat şi condamnat (sau achitat) demult pe Sorin Ovidiu Vîntu. Un stat normal n-ar fi girat niciodată un sistem ca FNI şi n-ar fi ajuns să fie