Înainte de începerea şcolii, copiii mai au ocazia să se bucure de ultimele zile de vacanţă urmărind un spectacol deosebit. Circul a revenit din nou în Piteşti şi din această seară va oferi reprezentaţii pentru publicul piteştean.
Copii, părinţi, dar şi buniţi, cu toţii sunt invitaţi de la ora 18.00 pentru a-i vedea performând pe artiştii Circului Las Vegas.
Aceştia promit un spectacol de zile mari care-i va ţine pe piteşteni cu sufletul la gură. Numere de magie şi iluzionism, dresură de lei şi tigri, animale sălbatice în arenă, şerpi uriaşi, clovni amuzanţi puşi pe şotii, toate acestea vor fi atracţia serii.
Sub cupola cortului instalat în apropierea Stadionului “Nicolae Dobrin” se vor desfăşura acrobaţii pe sârmă periculoase, la înălţime şi vor intra în arenă zebra, lame şi cămile alături de care cei mici se pot fotografia.
Spectacolele vor avea loc în fiecare zi, de luni până sâmbătă, de la ora 18.00, iar duminica vor fi două reprezentaţii, de la orele 15.00 şi 18.00. Biletele de intrare la circ vor costa 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copiii între 3 şi 14 ani. Un loc la lojă costă 35 de lei.
Micuţii sub trei ani au intrarea gratuită. Circul va oferi reprezentaţii până pe 20 septembrie.