În runda a II-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, CS Rulmentul Braşov se va duela, mâine, de la ora 14.30, în Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi", cu Oltchim Râmnicu-Vâlcea.
Dacă în urmă cu 2-3 ani, cele două grupări luptau pentru câştigarea titlului naţional, acum situaţia s-a schimbat în totalitate. Braşovencele au o echipă care nu poate emite pretenţii nici măcar la cupele europene, în timp ce Oltchim Râmnicu-Vâlcea nu are rivală în România, dominând autoritar competiţia internă.
În aceste condiţii este de aşteptat ca vâlcencele să facă spectacol mâine, la Braşov, asta după ce Rulmentul a pierdut şi meciul din prima etapă, tot acasă, fiind învinsă de Tomis Constanţa, scor 19-29.
„Nu cred că se pune problema echipei învingătoare, însă vom face tot posibilul pentru a lăsa o impresie plăcută. Am încercat să corectăm greşelile din meciul cu Tomis şi trebuie să uităm cât mai repede acel rezultat negativ.
Este esenţial să dăm dovadă de mult mai multă concentrare pe faza defensivă şi să încercăm, pe cât posibil, să punem probleme Oltchimului şi în atac", a declarat antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: