* trei tineri, care au spart o societate comercială din Însurăţei şi au sustras bunuri, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile
În ziua de 9 septembrie, Parchetul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de P.M. (29 de ani), P.I. (21 de ani), P.F. (19 ani), toţi din comuna Dudeşti, propunând arestarea preventivă la Judecătoria Însurăţei. Magistraţii au ţinut cont de argumentele procurorilor parchetului şi au emis mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru cei trei inculpaţi, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Reamintim că poliţiştii le-au probat că, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, în timp ce se deplasau dinspre municipiu către comuna Dudeşti, ajungând în oraşul Însuratei, tinerii au hotărât de comun acord să spargă o unitate comercială şi să sustragă bunuri. Ei au reuşit să fure produse alimentare, constând în cafea, băuturi, dulciuri şi monedă divizionară de 10 bani şi 50 bani, iar în momentul în care încercau să sustragă şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte au fost surprinşi de patrula de Poliţie, fugind fără a putea fi prinşi. Prejudiciul, în valoare de 2.000 lei, a fost recuperat în proporţie de 30%.
Cei trei au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. * trei tineri, care au spart o societate comercială din Însurăţei şi au sustras bunuri, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile
În ziua de 9 septembrie, Parchetul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de P.M. (29 de ani), P.I. (21 de ani), P.F. (19 ani), toţi din comuna Dudeşti, propunând arestarea preventivă la Judecătoria Însurăţei. Magistraţii au ţinut cont de argumentele procurorilor parchetului şi au emis mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru cei trei inculpaţi, pentru comiterea infracţiuni