Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO America, divizată de 11 septembrie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Ceremoniile în memoria victimelor de la 11 septembrie 2001 au fost urmate de manifestaţii pro şi contra construirii unei moschei în apropiere de Ground Zero. A noua comemorare a atentatelor de la World Trade Center a stat sub semnul tensiunilor religioase, găsindu-i pe americani mai divizaţi ca niciodată.

Au trecut nouă ani de la atentatele din New York care au schimbat faţa Americii. De atunci SUA au purtat două războaie, în Afganistan şi Irak, au fost lovite de criza economică, dar prejudecăţile dintre lumea musulmană şi cea creştină nu s-au atenuat, ba chiar s-au adâncit.

Ceremonia organizată, ieri, la New York, pentru pomenirea celor morţi în atacurile din 11 septembrie 2001, a început cu intonarea imnului Statelor Unite, urmată de o scurtă alocuţiune a primarului Michael Bloomberg.

La ora locală 8,46 (12,46 GMT), când în urmă cu nouă ani primul avion deturnat a lovit turnul de nord al „gemenilor" de la World Trade Center, oficialităţi, rude ale victimelor, dar şi cetăţeni obişnuiţi, au ţinut un minut de reculegere.

Pomenire şi proteste

Circa 3.000 de persoane au murit în timpul atacurilor din 2001, când au fost deturnate patru avioane. Două dintre ele au intrat în Turnurile Gemene din New York, unul în Pentagon, iar al patrulea a căzut pe un câmp din Pennsylvania, aparent după ce pasagerii s-au răsculat împotriva teroriştilor.

Anul acesta, după încheierea ceremoniilor oficiale, au urmat manifestaţii pro şi contra planului de construire a unui centru islamic şi unei moschei în apropiere de Ground Zero. Ambele părţi au considerat că emoţia acestei zile le va pune în valoare cauzele, notează BBC.

Unele rude ale victimelor din 11 septembrie consideră că este lipsit de respect ca o clădire care aminteşte de islam să existe în apropiere de locul unde au murit atât de multe persoane, ucise de islamişti, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 24 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 31 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 48 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 17 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

Albert NBN, oprit de polițiști pentru comportament agresiv în trafic. Trapperul a rămas fără permis

Adevarul acum o ora
Trapperul Albert NBN a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins conducând agresiv în centrul Capitalei.

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°