Dacă tot e weekend şi suntem pe o platformă destinată femeilor, ia hai să scriem şi niscaiva chestii muiereşti. Mai precis, din cele pe care, când stai la o poveste cu prietenele, le incluzi în categoria “eu-nu-înţeleg-nici-să-mă-baţi-cum-unele-pot-fi-aşa”. Iar acum, în categoria asta, intră femeile care încearcă să fure bărbaţii altor femei. Furăcioasele, cum ar veni.
Nu mă refer aici la situaţiile în care două persoane (una într-o relaţie şi alta nu) se îndrăgostesc iremediabil şi definitiv unul de altul (vezi cazul Sinatra – Gardner). Şi nici la cele în care femeia habar nu are că domnul în cauză e însurat sau are iubită şi, când află, e prea târziu. Mă refer doar la femeile care ştiu foarte bine că tipul pe care îl doresc este implicat într-o relaţie, că cineva îl iubeşte, şi totuşi nu se pot abţine să nu-şi bage coada.
Nu pot pricepe nici pace de unde această dorinţă de a lua locul alteia sau pur şi simplu de a strica lucrurile ş-atât. A fi astăzi cu cineva e ca şi cum ai merge pe sârmă 24 de ore din 24. Nimic nu e sigur şi ai nevoie de eforturi continue ca să faci lucrurile să meargă bine. Chestia asta o ştie orice femeie, chiar şi furăcioasele. De ce atunci pun femeile de genul ăsta umărul ca relaţia dintre doi oameni să moară? Care le e satisfacţia?
Probabil că veţi spune că dacă relaţia ar fi ok şi domnul la fel, furăcioasele nu ar avea succes. Posibil, deşi sunt atâtea variabile de luat în calcul încât nu e sigur asta. Aici însă nu vorbim de ei, ci de ELE. Vorbim despre ce le mână pe ELE în luptă. Răutatea, invidia, sângele fierbinte, dorinţa de competiţie sau nevoia de a fi primele în toate? De a dovedi celor din jur că sunt mai bune decât X sau Y?
Unde dispare în cazul ăsta solidaritatea feminină, care nu ar trebui să fie doar o poveste? Din câte am observat eu până acum, bărbaţii se respectă mai mult unul pe altul şi nu se bagă p
