Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start la pescuit în Delta Dunării

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Mii de pasionaţi ai pescuitului se adună în această perioadă în canalele Deltei. Cunoscătorii spun că acum se prinde cel mai bine crap. S-a deschis oficial sezonul la pescuit. Iubitorii din toată ţara ai acestui sport îşi fac vacanţele împreună pe meleaguri tulcene, mai ales că acum preţurile au scăzut cu 20%.

Îi recunoşti din parcările din Tulcea, unde descarcă din maşini nenumărate bagaje, toate în culori de camuflaj, să nu-i simtă peştele nici de departe. Nu vorbesc mult şi le este frică să nu le fure ceilalţi secretele: ruta spre „El Dorado" sau compoziţia mămăligii pentru crap.Ionuţ (31 de ani), din Iaşi, merge în fiecare an la Crişan în această perioadă pentru a pescui.

Mai citeşte şi:

Pescar de weekend, pe bălţile din Giurgiu

„Ne întâlnim în grupuri mari din toată ţara, practic ne organizăm astfel concediile încât să ne reunim cu toţii. Am găsit loc bun de peşte, gazda e OK, mâncarea - OK, preţurile nu sunt piperate, atmosfera e perfectă. Am fost şi pe la Sulina, dar tot la Crişan este cel mai bine. Nu sunt pescar profesionist, sunt amator, dar vin mereu aici să mă simt bine. Vreau să mai vin anul acesta, în toamnă, şi la anul, prin februarie, când trage mai bine crapul", povesteşte el.

Patronii îşi freacă palmele

Pescarii care vin în fiecare an asigură oarecum o stabilitate turismului din Deltă. „Ei vin sigur în fiecare an, în aceeaşi perioadă şi mai mult, fac cea mai bună propagandă acestor locuri, Deltei. Anual, vin cam 10.000 de pescari, în general din zona Ardealului, Bucureşti, dar şi de mai departe, Maramureş, Satu Mare, plus mulţi străini din Cehia şi Ungaria", spune Silviu Gheorghe, reprezentantul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Tulcea.

Preţuri mici

În această perioadă, preţurile la cazare sunt mai scăzute cu 15 - 20% faţă de lunile de vară. O cameră du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°