Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: 1.000 de elevi vor îngroșa rândurile navetiștilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 · ·

Copiii vor parcurge kilometri întregi până la cea mai apropiată școala. Situația s-a produs pe fondul faptului că 62 de unități de învățământ au fost închise în urma comasării, iar altele și-au pierdut personalitatea juridică.

Aproximativ 1.000 de elevi din județul Bacău vor avea de călătorit câțiva kilometri buni începând din această toamnă pentru a ajunge la cea mai apropiată unitate de învățământ.

Transformați în navetiști peste noapte, aceștia au aflat că de luni 62 de școli au fost închise în urma comasării, ori și-au pierdut personalitatea juritică.

"Școala din satul Slobozia nu mai are persoanlitate juridică, iar elevii dar și profesorii trebuie să meargă 16 kilometri până la școala din Stănișești pentru a elibera de la secretariat adevarințe. Mai grav e că din nouă școli, doar două au primit autorizație de funcționare", ne-a spus Bogdan Popa, primarul comunei Stănișești.

Elevii nu știu cum vor rezolva problema transportului pentru că numărul microbuzelor a rămas același, respectiv 68.

Inspectorul general nu a ştiut să spună dacă în prima zi de şcoală elevii au sau nu cu ce să meargă la şcoală. „Nu ştiu. E problema primarilor", a încheiat Florin Lazăr, de la Inspectoratul județean Școlar Bacău.

Primarii spun că nu au bani

"Noi avem la nouă școli două microbuze. Ne-ar fi de mare folos un al treilea microbuz, dar nu avem fonduri să-l achiziționăm, cum nu avem suficienți bani nici să investim în renovarea școlilor", a mai spus Bogdan Popa.

Totodată, în tot județul noul an şcolar începe fără autorizaţie sanitară de funcţionare pentru 211 unităţi de învăţământ. Cifra reprezintă 22% din totalul şcolilor.

„În aceste unităţi vor învăţa circa 16.000 de elevi, din totalul de 112.000. Pe mine nu mă interesează zidurile ci trebuie văzut că majoritatea vor învăţa în condiţii bune", a explicat Florin Lazăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 29 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 50 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 31 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°