Deputaţii francezi au votat textul privind creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, începând din 2018. Este vorba despre una din principalele măsuri ale legii privind reforma pensiilor, contestată de sindicate şi de forţele de stânga. Adunarea Naţională franceză a adoptat şi măsurile privind modificarea de la 65 la 67 de ani, a vârstei de pensionare generale, indiferent de perioada de cotizare.
Deputaţii francezi au votat textul privind creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, începând din 2018.
Este vorba despre una din principalele măsuri ale legii privind reforma pensiilor, contestată de sindicate şi de forţele de stânga.
Adunarea Naţională franceză a adoptat şi măsurile privind modificarea de la 65 la 67 de ani, a vârstei de pensionare generale, indiferent de perioada de cotizare.
Textul integral al legii va fi votat miercuri, proiectul urmând să ajungă şi la Senat la sfârşitul lunii septembrie.
Sindicatele pregătesc însă noi proteste de amploare pe 23 septembrie după success înregistrat marţi, când francezii au ieşit în stradă într-un număr impresionant.
Deputaţii francezi au votat textul privind creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, începând din 2018. Este vorba despre una din principalele măsuri ale legii privind reforma pensiilor, contestată de sindicate şi de forţele de stânga. Adunarea Naţională franceză a adoptat şi măsurile privind modificarea de la 65 la 67 de ani, a vârstei de pensionare generale, indiferent de perioada de cotizare.
Deputaţii francezi au votat textul privind creşterea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, începând din 2018.
Este vorba despre una din principalele măsuri ale legii privind reforma pensiilor, contestată de sindicate şi de forţele de stânga.
Adunarea Naţională franceză a adoptat şi măsurile privin