Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan „Micky” Stoica: astăzi lumea nu dansează, stă faţă în faţă şi ţopăie sau mişcă din mâini

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Ioan Stoica, Micky cum este el ştiut de toată lumea, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori din tot Sibiul.

CITEŞTE ŞI:

Bianca Balla: Iubeşte dansul şi tradiţiile populare (PORTRET)

El a creat brandul Mitichi şi Feeric Fashion Show!

Profil:

Născut: 31 octombrie 1967, Ocna Sibiului

Studii: Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

Familie: căsătorit, un copil

Ioan Stoica se numără printre cei mai cunoscuţi dansatori, coregrafi şi instuctori de dans din Sibiu. În prezent lucrează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu, unde conduce formaţia de dans M&M. O zi obişnuită pentru Micky – aşa cum îi ştie şi îi spune toată lumea – începe la ora opt dimineaţa, când ajunge la serviciu. Aici se apucă de muncă, pregăteşte materialele pentru orele de dans, elaborează coregrafii, ascultă cântece noi, pregăteşte casete video cu dansuri şi multe altele. „Avem repetiţii cam de trei ori pe săptămână, însă în momentul în care se apropie vreun festival la care participăm sau vreun concurs, numărul antrenamentelor creşte foarte mult. Putem avea ore de pregătire chiar şi sâmbăta. Oricum, sunt mult mai dese”, spune Micky despre formaţia sa. Anul acesta M&M a avut numeroase participări la concursuri şi festivaluri de dans, atât în ţară cât şi în străinătate, şi se pregăteşte pentru multe altele.

Dansator acum 28 de ani

Ioan Stoica a început dansul la Şcoala Populară de Arte din Sibiu, în 1982. Pe vremea aceea posibilităţile de distracţie în Sibiu era mult mai restrânse în comparaţie cu cele de astăzi, astfel că sălile de dans şi serile dansante erau foarte căutate între tineri. Iar cine ştia să danseze foarte bine, aşa cum o făcea Micky, era foarte căutat, chiar imitat. “Toată lumea ştia să danseze în perioada aceea. Discoteci erau cinci în tot Sibiul, nu erau cluburi ca ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°