Cu toate că bancherii s-au bătut cu pumnii în piept în ultimul an şi jumătate că au dezvoltat soluţii de susţinere a clienţilor cu probleme la rambursarea creditului, rezultatele se lasă aşteptate, arată o analiză conso.ro. Mai exact, nu există cifre publice care să demonstreze că bunele intenţii ale băncilor s-au şi transformat în realitate.
Începând din 2009, cea mai populară prezentare în cadrul conferinţelor cu bancheri a fost enumerarea soluţiilor special dezvoltate pentru clienţii cu probleme în rambursarea ratelor. Acestea includeau soluţii precum reeşalonare, conversie valutară, sau amânări de rate.
Realitatea s-a dovedit însă a fi ceva mai complicată, iar restructurările de credit nu s-au realizat pe bandă rulantă, aşa cum prevedeau bancherii, arată sursa citată. Mai mult, singurele informaţii provin din partea clienţilor, care se plâng de rigiditatea sistemului, în condiţiile în care nu există o statistică oficială a asociaţiei de profil sau a BNR privind volumul de credite restructurate.
Clienţii acuză refuzuri sistematice din partea băncilor
Cum fiecare poveste are două feţe, nici soluţia restructurărilor de credite nu a fost numai lapte şi miere. Pe de o parte, lipsa de comunicare venită dinspre bănci, pe de altă parte clienţii care aşteptau până în ultimul moment, a făcut ca mulţi datornici să nu mai poată obţine restructurarea deoarece erau restanţieri.
“În anul 2008, eu şi soţul meu am contractat un credit de nevoi personale cu ipotecă la BCR. După primul an, dobânda a crescut. Iar acum este aproape cât salariul soţului meu. Eu sunt în şomaj. După mai multe discuţii cu banca, prin care le ceream o renegociere a dobânzii astfel încât să pot plăti rata, nu am ajuns la niciun consens”, ne scrie un client.
Mai mult, au existat chiar şi situaţii tragicomice în care clienţii depuneau solicitări de reeşa