Celebra atletă română, deţinătoare a 14 recorduri mondiale la săritura în înălţime, spune că îşi datorează performanţa celui care a antrenat-o şi i-a fost soţ: Hansi Söter. Iolanda Balaş a dominat proba de săritură în înălţime femei timp de un deceniu, din 1956 până în 1966. Drumul ei a fost netezit cu pricepere de antrenorul şi iubitul ei, atletul Hansi Söter.

„Ioli, ajunge! Pentru astăzi e destul", îi spunea antrenorul puştoaicei care scrâşnea din dinţi cu îndârjire, pentru că nu voia să se oprească. Antrenamentele cu Söter erau de o mare duritate, dar el tocmai găsise elevul al cărui zel aproape că exaspera.

Iolanda era o puştoaică de 17 ani, abia venită de la Clubul sportiv "Electrica" din Timişoara, unde activaseră cei mai buni sportivi din ţară. Cu toţii se îndreptaseră spre marile cluburi din Bucureşti şi Iolanda făcea parte acum din prima secţie feminină de sărituri a clubului sportiv CCA, devenit ulterior „Steaua".

Hansi Söter era antrenor pentru probele de sărituri, un tânăr blond cu ochii albaştri. Dar nu era numai atât, era un nume în lumea sportivă: în 1952 devenise primul săritor român care reuşise să treacă pragul de doi metri la săritura în înălţime. Fără a fi un exuberant, Söter era o persoană plăcută, disciplinată, un bănăţean care lega uşor prietenii.

La numai un an de pregătire cu Söter, Iolanda modifică în 1953 la Timişoara recordul naţional la săritura în înălţime de la 1, 53 la 1,55. După două săptămâni, puştoaica, înaltă de 1,85 metri mai adaugă un centimetru recordului, apoi încă unul şi încă unul. Până când ajunge la 1, 60, lăsând cu gura căscată lumea sportivă.

„Pot mai mult!"

Iolanda Balaş şi Hansi Söter, pe stadionul Tineretului, în 1952. Sportiva avea 16 ani şi era la primele antrenamente cu Söter

Suspiciunile planau asupra ei, iar întrebarea care se ridica era de