Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Copotoiu şi Ioan Nicolaescu premiaţi de rotarieni

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 12 septembrie 2010 ·

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş, prof. dr. Constantin Copotoiu, şi preşedintele UMF, prof. univ. dr. Ioan Nicolaescu, au fost premiaţi pentru implicare deosebită în susinerea activităţii Rotary, la finalul Adunării Generale Rotary International District 2241 România şi Republica Moldova de vineri, 10 septembrie, în cadrul unei recepţii găzduită de Hotelul President din Târgu-Mureş. Premierea a fost făcută de Corneliu Dincă, Guvernatorul Districtului 2241 pentru anul rotarian 2010-2011, care a mulţumit celor două personalităţi pentru implicarea în activităţile Rotary. „Cele două personalităţi şi-au adus un aport deosebit în realizarea obiectivelor districtuale şi s-au implicat în viaţa rotariană a clubului, pentru care le mulţumim”, a declarat Corneliu Dincă.

Rectorul UMF, prof. dr. Constantin Copotoiu, a subliniat că deşi nu este membru rotarian se identifică în activitatea cotidiană cu deviza Rotary, şi anume ajutorarea comunităţii. „Nu sunt membru rotarian, pentru mine această distincţie este o surpriză plăcută şi se datorează sprijinului pe care l-am acordat acestui club de elită, Clubul Rotary, ca să îşi desfăşoare activităţile în condiţii foarte bune într-un spaţiu al UMF. Văzând invitaţii din această seară, mi-am dat seama că sunt oameni deosebiţi, din înalta societate, cu prestanţă şi cu posibilităţi de a ajuta şi a fi în folosul comunităţii”, a arătat prof. dr. Constantin Copotoiu.

Preşedintele UMF, prof. univ. dr. Ioan Nicolaescu, unul din fondatorii primului club Rotary din Târgu-Mureş, şi-a manifestat încrederea că şi pe viitor mişcarea rotariană va fi la fel de activă ca şi până acum şi că va organiza în continuare acţiuni în sprijinul comunităţii locale. „Sunt membru fondator al primului Club Rotary din Târgu-Mureş, unde am fost unul dintre primii preşedinţi. Am reuşit prin această societate ex

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 5 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 9 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 8 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 10 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 9 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 14 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 7 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 9 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°