Britanicul Ricky Hatton, campion mondial la box, este ruinat de imaginile video în care este văzut prizând cocaină, difuzate de publicaţia News of the World.
Publicaţia a difuzat, duminică, o înregistrare video în care campionul mondial de box, Ricky Hatton, este filmat în timp ce consumă cocaină, într-un hotel din Manchester, folosind cartea de credit pentru a priza drogul.
În înregistrarea video, Hatton este văzut în timp taie cu o carte de credit şapte "liniuţe", pe care apoi le prizează cu ajutorul unei bancnote de 20 de lire sterline, într-o cameră dintr-un hotel din Manchester.
Potrivit News of theWorld, Hatton a avut trei "şedinţe" în care s-a drogat, pe parcursul a 10 ore, timp în care a băut zece beri, patru pahare de votcă, două pahare de vin şi lichior.
"Am vorbit cu Ricky şi este foarte supărat. El simte că şi-a dezamăgit familia, prietenii, fanii şi mai ales chiar pe el. Ricky îşi asumă toată responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat", a declarat Max Clifford, purtătorul de cuvânt al pugilistului.