Tehnica de siluire a presei pe care o foloseste in prezent partidul monolit PD-L nu este aceeasi cu presiunile facute de catre guvernarea Nastase.
In acea perioada, puterea a actionat primitiv, cu tehnici de ev mediu. Au fost ridicati jurnalisti de pe strada. Nastase a bagat frica in ziaristi cu puterea exemplului, iar banii acordati prin publicitatea de stat catre ziare jubjugau directorii publicatiilor in cel mai umil mod.
Dupa 2005 situatia s-a schimbat. La inceputul guvernarii portocalii, presa l-a iubit pe Traian Basescu. Cativa jurnalisti l-au ajutat direct pe Traian Basescu sa ajunga la Cotroceni, umflandu-i personalitatea si ingrosandu-i calitatile, intr-un razboi ce parea pierdut din start. Cele cateva posturi tv libere si o mana de jurnalisti simpatizanti (si prieteni, pe atunci) ai actualului presedinte au inclinat balanta.
In timpul primul mandat, cand Traian Basescu spunea ca este perfect, iar jurnalistii hahaiau cot la cot cu seful statului, sau cand presedintele invita jurnalistele sa se intinda pe masa sa le arate cum se face, inca se mai gaseau ziaristi care sa-i cante in struna si sa-i gaseasca scuze si explicatii.
Cand promisiunile niciodata onorate, gafele tot mai grave, exemplele proaste, minciunile si, mai ales, dezastrul guvernarii Boc I, II, III... (numit si rasnumit in functie cu o insistenta obsesiva, suspecta) au inceput sa loveasca tot mai puternic populatia, din moment ce reactiile lui Traian Basescu la criticile venite din partea presei si a opiniei publice au devenit tot mai vindicative si irationale, atunci a devenit evidenta si antipatia presedintelui fata de presa.
Problema presedintelui nu este, desigur, presa in general, ci acea parte a ei care il critica, motivat sau nu, in mod constant. Ceea ce nu suporta presedintele nu ii place nici PD-L-ului, iar critica venita din pa