Ne întâlnim peste tot cu ecologiştii, în presă, în viaţa de zi cu zi, şi este cazul, sau cel puţin ar fi, să le acordăm tot respectul care li se cuvine. La urma urmei, ei au ceva mai multă grijă de planeta noastră, de prezentul şi chiar de viitorul ei. Pe lângă re­al­­itate şi nonficţiune, preocuparea, uneori apropiată de obsesie, cu me­diul înconjurător, a început să-şi facă loc, încetul cu încetul, şi în fic­ţiune. Un exemplu strălucit este primul român al pe drept ce­l­e­brului Neal Stephenson, intitulat "Zodiac" şi devenit carte de că­pătâi a unei întregi ge­neraţii, dor­nică să păstreze echi­librul omului cu lumea înconjurătoare.

Despre acest echilibru fragil şi instabil ne vor­beşte Paul Greenberg în volumul intitulat "Pa­tru peşti". Dacă vi se pare un titlu prea puţin pro­mi­ţător, nu uitaţi că eco­lo­giştii îşi rezervă entuziasmul pentru ceea ce ei nu­mesc "megafauna ca­rismatică". Exemple? Urşii şi lupii ameninţaţi cu dispariţia, mai ales urşii polari care au de­venit ilustraţia preferată pentru mult frământata temă a încălzirii globale. De ce? Sunt animale im­presionante, atră­gătoare, ca­pabile să ne de­clan­şe­ze empatia.

Peştii nu prea au haz. Ei nu îşi cresc puii în pei­sa­je perfect fotogenice şi nu se prea pretează la interpretări antropomorfe. Pe scurt, peştii nu ne fac să ne demonstrăm umanitatea. Asta chiar dacă suntem tulburaţi din când în când de ştiri referitoare la pescuitul exagerat, la acidificarea apei oceanelor sau la nedoritul belşug de pungi de plastic (şi nu numai pungi) care ucid peştii şi mamiferele marine.

Nu ni se întâmplă să ne gândim în mod serios la aceste fiinţe care pot fi, şi deseori sunt, de-a dreptul uluitoare, demne de respect şi admiraţie. Paul Greenberg este un scriitor care iubeşte peştii. Pasiunea lui pentru aceste fiinţe îi transformă cartea dintr-un pomelnic al speciilor în pericol de d