În etapa a doua a campionatului de popice al senioarelor, pe arena “Electromureş” din Târgu-Mureş, campioana Electromureş Romgaz s-a impus sâmbătă în faţa vicecampioanelor de la Conpet Petrolul Ploieşti cu scorul de 7-1 la puncte de meci, 3312-3117 la numărul de popice doborâte.
Gazdele au început jocul prin deja obişnuitele ”deschizătoare”, Daniela Iordan şi Duka Tilda, primele care au intrat pe pistă. Acestea s-au şi dovedit cele mai în formă jucătoare, doborând 591, respectiv 553 de popice, rezultate care au adus şi primele două puncte de meci formaţiei mureşene. Următoarele două jucătoare au fost Iulia Adela Ban, care la rândul său a realizat un punct, reuşind să doboare 551 de beţe şi Horvath Anna (261), care a fost înlocuită de junioara Fulop Erika (263). În ultimul schimb, pe pistă a evoluat noua achiziţie de la Rapid Bucureşti, Luminiţa Colonişteanu, care a realizat 546 de puncte şi a adus, împreună cu Doina Baciu (547 p.d.), ultimele două puncte de meci. De la formaţia prahoveană s-au remarcat Elena Rusu (541 p.d.), care a obţinut şi singurul punct al plieştencelor şi Isabela Dumitrescu (538 p.d.).
Deşi cu un singur meci jucat (în prima etapă au stat), mureşencele ocupă primul loc al clasamentului. În etapa a treia, programată sâmbătă, 18 septembrie, mureşencele vor întâlni pe arena din Fieni formaţia Rapid Bucureşti.
Tot sâmbătă, în campionatul masculin, Electromureş Koracell Târgu-Mureş a obţinut victoria în deplasarea de la Siderurgica Hunedoara. Partida s-a încheiat cu scorul de 6-2 pentru târgumureşeni (3282 p.d.-3184 p.d.). Cel mai bun lansator al jocului a fost târgumureşeanul Kozma Lehel, care a reuşit un specataculos rezultat, doborând 600 de ”beţe”.
În etapa a doua a campionatului de popice al senioarelor, pe arena “Electromureş” din Târgu-Mureş, campioana Electromureş Romgaz s-a impus sâmbătă în faţa vicec