ACTUALIZAT. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis să pună sechestru pe activele Rompetrol Rafinare. Este vorba despre câteva terenuri şi instalaţii. Reprezentanții Rompetrol spun că acţiunea ANAF nu afectează operaţiunile Rompetrol Rafinare, însă creează un prejudiciu de imagine pentru întreaga companie. Sursa: Mediafax
1 /.
"Grupul Rompetrol a luat act cu surprindere, în data de 10 septembrie, de decizia emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care s-a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare precum şi asupra participaţiilor în filialele sale", se anunţă într-un comunicat al grupului Rompetrol în care se anunţă decizia Fiscului.
Grupul Rompetrol a fost preluat de compania KazMunaiGaz acum trei ani. Rompetrol are o datorie la bugetul statului român de aproape 570 de milioane de euro.
Aceste datorii aveau scadenţa pe septembrie 2010. Reprezentantul Rompetrol, Dimitry Grigoryev, declara în urmă cu câteva săptămâni faptul că, din cauza contextului economic, grupul nu dispune de banii necesari pentru a plăti această datorie. "Am achiziţionat scump un pom foarte frumos, dar care are încă nevoie de investiţii pentru a produce mere", declara în luna august Grigoriev.
la începutul acestui an, Grigoriev se arăta pesimist în vederea achitării datoriei: „negociem cu Guvernul, înţelegem că pentru ei este important să primească banii. Nu vom putea plăti toată datoria fără suport extern, care poate fi un acord interguvernamental. Una din posibilităţi este să restructurăm datoria pe 3-4 ani”.
Vremea scadenţei pentru Rompetrol
Grupul Rompetrol a achitat deja, la începutul verii, aproximativ 71 de milioane dolari, iar până la finele acestui an intenţiona să achite alte 100 de milioane de dolari. Strategia grupului Rompetrol e