Sute de litri de bere şi tone de cârnăciori au ademenit peste 16.000 de localnici şi turişti la cel mai mare festival al berii. Mariana Pal (32 de ani) a câştigat titlul de Miss Oktoberfest, varianta românească a cunoscutului festival organizat anual la München, Germania.
Bere din belşug, cârnaţi şi voie bună. De asta au avut parte braşovenii şi turiştii care au fost prezenţi, în weekend, la Festivalul Berii Oktoberfest. Punctul culminant a fost concursul de Miss la care s-au înscris 15 braşovence cu simţul umorului, cu vârste cuprinse între 24 si 63 de ani. Organizatorii au pus la cale probe trăznite, pe are concurentele le-au trecut cu brio.
Proba de foc a fost cea la care participantele au trebuit să muşte un cârnat bavarez atârnat într-o undiţă, fără a se ajuta de mâini. Un „pescar" amator încerca „să ademenească" cele 15 concurente, folosind ca momeală un cârnat bine rumenit. Ipostazele în care unele dintre concurente s-au aflat au stârnit amuzamentul şi aplauzele spectatorilor. „Este cel mai tare concurs de miss pe care l-am văzut vreodată! De mult nu am mai râs atăt", a spus Andrei Dumitru, unul dintre spectatori.
Miss Popularitate, la 63 de ani
Cea mai reuşită „reprezentaţie" a avut-o însă braşoveanca Mariana Pal (32 de ani), care a plecat acasă cu titlul de Miss Oktoberfest.
„A fost foarte distractiv", a spus acesta. La mare concurenţă a fost, însă, cea mai vârstincă dintre concurente, Felicia (63 de ani), care s-a ales cu titlul de Miss Popularitate Oktoberfest.
„A fost o plăcere să particip la acest concurs şi sunt foarte mândră că am plecat cu un premiu. Am vrut să demonstrez că se poate câştiga un concurs de frumuseţe indiferent de vârstă", a declarat Miss Popularitate.
Cele 15 doamne şi-au mai demonstrat calităţile vocale, interpretând refrenuri din cântece germane şi au trebuit să demonstreze că pot dansa