Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnule Preşedinte, ştiu unde-s banii dumneavoastră

Publicat in Adevarul, duminică 12 septembrie 2010 ·

Domnule Preşedinte, sunteţi fericitul câştigător al unui premiu în valoare de 1,5 miliarde de euro, pe care îi puteţi folosi pentru investiţii.

Serios! V-aţi smiorcăit în auto-interviul pe care (vi) l-aţi acordat Rodicăi Culcer, la 8 septembrie, la TVR, că vă trebuie neapărat 1,5 miliarde de euro pentru investiţii, în 2011, şi nu aveţi de unde să-i luaţi, decât tot din bugetul de pensii şi şomaj. Aţi spus că altfel nu ştiţi cum se va putea construi măcar un kilometru de autostradă în România. Serios? Nu ştiţi cum? Întreabaţi acum! De exemplu, puteţi să-i săriţi de la caşcaval, anul viitor, pe drumarii de suflet ai dumneavoastră, ăia... Căşuneanu, Umbrărescu&Co. şi să dezvoltaţi nişte parteneriate public-private pentru construcţia de autostrăzi. Nu vă trebuie niciun ban. Vin investitorii (chinezi, arabi, chiar francezi - cum ar fi compania Vinci!?), care stau pe un purcoi de bani pe la Beijing sau Abu Dhabi şi nu au unde să-i investească. Construiesc şoseaua, pun taxă de autostradă şi îşi recuperează banii.

Nuuu, dar în acest mod regii asfaltului ar muri de foame, nu? I-aţi plâns de milă ministrului remaniat al Transporturilor, Radu Berceanu, că nu are bani de cofinanţare şi din cauza asta nu a atras fonduri europene. Serios? Când Uniunea Europeană îţi pune la dispoziţie 30 de miliarde de euro, îţi aprobă nouă miliarde şi tu abia atragi 0,82 miliarde, înseamnă că eşti cel mai incompetent Guvern din istorie. Privatizaţi companiile de stat şi faceţi rost de 1,5 miliarde pentru investiţii. Guvernul a anunţat că va vinde, prin intermediul bursei, acţiuni ale unor companii importante (Petrom, Transelectrica, Romgaz) pe care le mai deţine în portofoliu.

Ar obţine un miliard de euro. Ne mişcam şi noi mai cu talent? Nu e suficient! Lăsaţi micii întreprinzători să se poată mişca în economie. Creşterea taxelor şi a impozitelor nu face altceva decât să-i m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 8 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 23 minute
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 5 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 8 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vremea

București
acum

25°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°