Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii suceveni, vicecampioni la faza naţională (FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 12 septembrie 2010 ·

Pompierii suceveni au obţinut locul II la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, faza naţională din acest an, echipa suceveană fiind la 3,2 secunde de locul I.

Cei 7 concurenţi ai lotului reprezentativ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” au obţinut din prima încercare, fiind şi primii care au deschis proba, conform tragerii la sorţi a ordinii de intrare, timpul cel mai bun al ultimei probe susţinute vineri, şi anume “Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, un timp record – 29,57 de secunde.

Aşadar, au obţinut medalia de aur – locul I la ultima probă a competiţiei, după ce la probele „Pista cu obstacole pe 100 m” şi „Scara de fereastră”, au obţinut locurile I, respectiv II. Astfel, la sfârşitul fazei naţionale a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii suceveni s-au aflat pe locul II, la 3,2 secunde de pompierii din Bacău, care au obţinut locul I.

“Timpii obţinuţi de loturile aflate pe podium sunt următoarele: ISU Bacău – 308, 66 secunde, ISU Suceava – 311, 86 secunde şi ISU Călăraşi - 314, 14 secunde. Pompierii suceveni au avut o diferenţă foarte mică, de 3,2 secunde, faţă de locul I, iar 2,28 secunde i-a urcat pe locul II faţă de ISU Călăraşi, ceea ce dovedeşte că a fost o concurenţă acerbă între pompierii suceveni şi cei băcăuani, pe de o parte, şi cei călărăşeni, pe de altă parte”, a explicat Ioana Istrati, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

În acest an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Călăraşi, a fost detronat, după ce, trei ani consecutiv, a obţinut locul I la faza naţională a concursurilor, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. Constantin Ene” al judeţului Bacău. Astfel, medaliile de aur şi argint au ajuns în Moldova, la Bacău şi Suceava.

“După trei ani în care campioni au fost pompie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 57 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 4 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°