Primăria Focşani are disponibiile 17 autorizaţii de taxi, pe care le va atribui după noul regulament. Peste 100 de persoane fizice şi juridice care vor să facă taximetrie în Focşani se bat pentru obţinerea a 17 autorizaţii. Condiţiile de atribuire a autorizaţiilor sunt însă mult mai aspre ca până acum.
După trei ani în care Primăria Focşani nu a mai eliberat nicio autorizaţie de taxi, municipalitatea îi anunţă pe cei care vor să desfăşoare această activitate că are disponibile 17 autorizaţii.
Acest lucru vine ca urmare a faptului că aleşii locali au stabilit un număr maxim de 401 autorizaţii care pot fi atribuite la nivelul municipiului Focşani. Raportat la numărul de locuitori, înseamnă că pot funcţiona patru taxiuri la o mie de locuitori.
În prezent, sunt active 384 de autorizaţii de taxi, acestea fiind dobândite în anii din urmă, când criteriile de atribuire erau total diferite iar condiţiile pe care trebuia să le îndeplinească un deţinător de autorizaţie de taxi erau mult mai la îndemână. Potrivit reprezentanţilor Pimăriei Focşani, cele 17 autorizaţii disponibile sunt râvnite de peste o sută de solicitanţi, atât persoane fizice, cât şi juridice.
Câştigă cine adună puncte
„Noi avem un regulament aprobat de Consiliul Local, iar cei care vor să aibă şanse să primească o autorizaţie trebuie să obţină un punctaj mai mare. Acest lucru însemnă dotări suplimentare, care le asigură un număr de puncte necesar obţinerii autorizaţiei", a preciat Ion Soare, responsabilul compartimentului de transport public local de călători.
Astfel, atât taximetriştii care vor să presteze independent, fie viitoarea firmă de taximetrie trebuie să-şi doteze maşina cu GPS, cu dispozitiv de plată cu cardul bancar, aşa cum se întâmplă de multă vreme în Occident sau să-şi doteze maşina cu perete despărţitor între şofer şi pasageri.
Pentru fiecare din