• La aproape trei luni de la disparitie, familia omului de afaceri a decis sa ofere o recompensa de 2 mii euro, celui care va da de urma lui Mircea Curcudel • Satele din zona Mogosesti-Hadambu au fost impanzite cu afise de recompensa • Pana in prezent, au fost facute o serie de speculatii cu privire la locul unde s-ar afla omul de afaceri
Familia patronului de la hotelul Continental nu a renuntat la cautari. La aproape trei luni de la disparitie, familia omului de afaceri a decis sa ofere o recompensa persoanei care va da de urma lui Mircea Curcudel. Miza cautarii este 2 mii de euro, bani ce vor fi oferiti celui care va descoperi macar un indiciu, care sa duca la identificarea acestuia. Satele din zona Mogosesti-Hadambu au fost impanzite cu afise de recompensa. Pe acestea, trecatorii pot vedea poza lui Mircea Curcudel, precum si ATV-ul pe care il conducea acesta. Recompensa de ordinul a cateva sute de euro nu-i mai incanta pe sateni, care au renuntat la cautari. De altfel, oamenii din zona au facut tot felul de speculatii in ceea ce priveste locul in care s-ar afla omul de afaceri. Acestia au sustinut fie ca acesta era plecat in Africa, la Campionatul Mondial de Fotbal, fie in strainatate, cu amantele. "Nu ne mai intereseaza banii astia. Cine stie unde se mai ascunde el. Am inteles ca s-ar fi dus in Africa, la Campionat, dar ar fi trebuit sa-l gaseasca. Altii zic ca e cu amantele, prin Europa. Oricum, ii ceva la mijloc, de toata lumea vorbeste", a povestit Gheorghe Zavati, din Mogosesti. Pana in prezent, oamenii legii nu au gasit trupul neinsufletit si nici nu exista indicii foarte clare ca ar fi fost ucis sau implicat intr-un accident mortal. Oricum, anchetatorii au scotocit padurile in lung si-n lat, fiind folosit un numar destul de mare de oameni care sa-l caute. Au fost mobilizati peste 80 de politisti, 30 de jandarmi si cateva sute de sateni.