O nouă scrisoare de intenţie a Guvernului României către FMI a fost publicată săptămâna trecută. Acesta este un document care permite boardului FMI să elibereze şi ultima tranşă a împrumutului de stabilizare. După ce tranşa intră în conturile BNR, suntem pe picioarele noastre. În ciuda a ceea ce s-a scris prin presă, nu mai putem solicita alt împrumut de la FMI. Statutul FMI nu permite să se acorde două împrumuturi de stabilizare unul după altul. Până la plata integrală a împrumutului (către FMI şi către Comisia Europeană), poţi să ceri suplimentarea unui împrumut, dar nu două, unul după altul.

Guvernul României trebuie să încheie alt tip de acord, numit acord preventiv, prin care unele dintre acţiunile prevăzute pentru consolidarea bugetului şi modificarea guvernării să fie îndeplinite. Oricum, FMI şi Comisia Europeană au fost neobişnuit de amabile cu Guvernul României în 2009. În ciuda opoziţiei iniţiale a guvernului de atunci, au aprobat de urgenţă un împrumut mare (de 11 ori contribuţia noastră la FMI, plus de cinci ori contribuţia noastră anuală la UE), au permis utilizarea unei părţi a împrumutului pentru plata salariilor şi a pensiilor, au modificat unele obiective ale programului de consolidare pentru a se adapta modului contorsionat în care lucrează administraţia românească. Ama-bilitatea aceasta are o explicaţie simplă: România a fost un caz de succes pentru FMI. În 2004, s-a încheiat primul acord stand-by complet cu România, după vreo şapte altele eşuate. În 2005 însă, guvernul a terminat brusc acordul preventiv cu FMI, s-a lansat în cheltuieli nesăbuite şi... ştiţi povestea mai departe. Ştiţi, de asemenea, ce conţine actuala scrisoare de intenţie: disponibilizări pe scară mare, îngheţarea pensiilor şi salariilor în sectorul public, reducerea drastică a investiţiilor din fonduri proprii, reducerea arieratelor şi a pierderilor companiilor de stat. Pro