Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, scrie pe blog că este nevoie în continuare ca în PDL să existe o separaţie între derularea de afaceri cu statul şi calitatea de demnitar, estimând că fără această demarcaţie presa va continua să vorbească despre diverse conflicte de interese ale pedeliştilor, potrivit NewsIn.
"Cred în continuare în ideea separării politicii de afacerile cu statul. Din punctul meu de vedere, este absolut esenţial în procesul de recredibilizare a partidului. Nu putem merge înainte, nici ca partid şi nici ca Guvern, cu speculaţiile unei părţi a presei vizibil ostile care vorbeşte despre diversele conflicte de interese pe care le-ar avea unii reprezentanţi ai PDL", spune ministrul, comentând revenirea în partid a lui Silviu Prigoană după ce în PDL s-a ridicat, pe motiv de discriminare, interdicţia unui demnitar de a avea afaceri cu autorităţile publice.
Udrea se delimitează şi de iniţiativa deputatului Prigoană de controlare a presei scrise de către CNA. "Poţi sta liniştit în ceea ce priveşte proiectul legislativ ca ziarele şi online-ul să fie verificate de CNA. PDL nu susţine acest demers al deputatului Silviu Prigoană. Eu, personal, nici nu cred în utilitatea unui asemenea demers. Acest blog are parte de moderare şi nu cred că ai văzut până acum să se cenzureze comentariile critice. Sigur, atât timp cât nu sunt injurioase", îi răspunde Udrea unui blogger.
Deputatul Silviu Prigoană a anunţat săptămâna trecută că revine în PDL, deoarece în Biroul Permanent Naţional s-ar fi ridicat interdicţia ca demnitarii democrat-liberali să aibă afaceri cu statul, măsură considerată discriminatorie. Colegiul Director al PDL adoptase pe 30 mai o rezoluţie prin care împuternicea Biroul Permanent al partidului să stabilească un termen până la care demnitarii PDL să aleagă între funcţia publică şi afacerile cu statul. Anterior, la propunerea Elenei U