Noul, ineditul, libertatea pe care ţi-o dă jazzul au cucerit-o pe Ela. A fost atrasă de muzică de mic copil şi s-a regăsit peste ani pe portativele acestui gen muzical, care o defineşte, o desăvârşeşte ca artist.
Am descoperit-o pe Ela alături de băieţii de la „Magazinul de muzică“, dar şi pe scena Filarmonicii „Oltenia“ alături de saxofonistul Bogdan Uţă. Astăzi vine să încânte în cadrul unor seri speciale de jazz, de fiecare joi, în Jazz Night Club.
A fost odată…
Aceeaşi apariţie, aceeaşi voce deosebită aducând acea muzică de jazz, care nu are cum să nu cucerească inimi ne vor însoţi şi azi, în povestea unei voci pe portative.
E povestea unei fetiţe fascinate de instrumente, de sunetele atât de melodioase pe care le auzea, e istorisirea unei vieţi care îşi urmează cursul pe note muzicale. Şi începe cam aşa: „Nici n-am băgat de seamă când a intrat muzica în viaţa mea, a venit de la sine. În casa în care m-am născut, benzile de magnetofon erau lipite cu grijă când se uzau, pick-up-ul era cocoţat la loc de cinste lângă teancuri de viniluri (cocoţat pentru siguranţa lui, atât eu, cât şi sora mea fiind curioase şi tare energice). Tatăl meu, profesor de muzică în satul meu natal, nu s-a oprit doar la pedagogie muzicală, aveam în casă un pian mic, chitare, o mandolină, un contrabas mare pe care l-am descoperit în pod, stricat fiind, o vioară la care n-am reuşit să învăţ decât «Cucule, pasăre sură», pentru că dragostea mea era acordeonul, cu care puteam urca pe scenă în taraful şcolii. Îmi plăcea scena şi, pentru că aveam prea mari emoţii să cânt vocal, mă ascundeam în spatele acordeonului“.
Şi totuşi, într-o bună zi, să fi fost pe când fetiţa îndrăgostită de muzică era în clasa I sau a II-a, lumea a rămas cucerită de vocea sa. „Prima reprezentaţie care mi-a rămas întipărită emoţional este momentul când am cântat vocal, în curt
