Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cei 1.500 MW eolieni anunţaţi de Iberdrola, numai 80 MW intră în funcţiune în 2011

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 septembrie 2010 ·

Săptămâna trecută, preşedintele Iberdrola, Ignacio Galan, a avut o întâlnire cu Ion Ariton, ministrul economiei

Grupul energetic Iberdrola, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global în ceea ce priveşte proiectele eoliene, va pune în funcţiune anul viitor un parc eolian de 80 MW, în localitatea Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, aceasta fiind de altfel singura investiţie care are contractul de racordare la reţea semnat, din cei 1.500 MW pe care spaniolii îi au în plan pentru România.

Semnarea contractului de racordare, fie cu Transelectrica, fie cu operatorul reţelei de distribuţie a energie din regiunea unde urmează să fie amplasat parcul eolian, este unul dintre cei mai importanţi paşi în ceea ce priveşte realizarea unei investiţii de profil.

Ţinând cont de capacitatea parcului, investiţia de la Mihai Viteazu ar putea ajunge la 120-140 de milioane de euro.

La fel ca mulţi alţi investitori care au ales să înceapă proiecte eoliene în România, şi Ibedrola lucrează împreună cu un dezvoltator, numit Eolica Dobrogea, alături de care au fost anunţate planuri privind construire a 50 de parcuri, în Dobrogea, cu o capacitate cumulată de 1.500 MW, aproape cât două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă. Potrivit datelor Transelectrica însă, din toţi cei 1.500 MW care ar urma să fie montaţi în perioada 2011-2017, numai 80 MW, adică parcul eolian de la Mihai Viteazu, are şi contractul de racordare semnat.

Numele spaniolilor de la Iberdrola a apărut în scandalul izbucnit la sfârşitul lunii iulie legat de parcul eolian pe care cehii de la CEZ vor să-l dezvolte în comuna dobrogeană Cogealac. La acea dată, circa 100 de oameni, care potrivit informaţiilor oficiale în mare parte nici măcar nu locuiau în Cogealac, au început să arunce cu pietre, intenţia lor fiind aceea de a dărâma gardul care împrejmuieşte locul în care se desfăşurau con

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°