Conflictul dintre Radu Mazăre şi Matei Brătianu s-a încheiat prin împăcarea părţilor sau poate că deputatul aşteaptă momentul potrivit pentru a plăti „poliţele".
O nouă melodramă siropoasă marca PSD s-a încheiat odată cu Conferinţa judeţeană a PSD. Toată povestea dintre Radu Mazăre şi Matei Brătianu a început în momentul când cel din urmă a devenit deputat PSD de Constanţa. După aproape doi ani de colaborare, a intervenit trădarea.
Matei Brătianu avea să înşele încrederea PSD-ului şi pe Radu Mazăre. Acesta a încercat o trecere la PDL, în schimbul unor favoruri îndreptate către angajaţii Poştei Române, ale căror interese le reprezenta înainte de alegerile parlamentare, şi nu numai. Între timp, cele două părţi nu s-au înţeles, iar negocierile au ajuns la urechile edilului din Constanţa, acesta fiind foarte dezamăgit de acţiunile colegului său. În momentul alegerilor organizaţiei municipale a PSD, Mazăre i s-a adresat lui Brătianu cu apelativul „jitie trădătoare", punându-i în vedere şi faptul că „data viitoare nu mai pupă" un al doilea mandat de parlamentar, partidul muncind intens pentru ca acesta să fie ales deputat. Cu câteva zile în urmă, când au avut loc alegerile organizaţiei judeţene a PSD, ceea ce părea a fi o dispută ireconciliabilă, s-a rezolvat imediat. Astfel, Radu Mazăre, a depus armele. „Îl chem şi pe domnul deputat Brătianu să vină la prezidiu. Mai este un scaun liber, înţeleg că s-a căit şi că vrea să apuce pe un drum prin care să ne demonstreze că a fost o rătăcire atunci. Nu se călugăreşte, că nu avem nevoie de călugări acum. Avem nevoie de luptători, de cât mai mulţi oameni care să fie lângă noi", a declarat Mazăre. Se pare că marele lider de la Constanţa l-a graţiat pe Brătianu şi l-a scos de pe lista celor supuşi decapitării. Şi iarăşi, deputatul a fost umilit de către Mazăre, care, în mărinimia lui, l-a iertat. Iar Matei Brătianu nu a