Ministerul Finanţelor a transmis Rompetrol Rafinare că răscumpărarea înainte de scadenţă a obligaţiunilor emise în contul datoriei faţă de stat nu se poate face decât prin plata integrală a datoriilor, în condiţiile în care compania deja şi-a exprimat opţiunea de răscumpărare, potrivit ANAF. Rompetrol Rafinare şi-a manifestat intenţia de răscumpărare a obligaţiunilor în data de 9 septembrie, când a efectuat o primă plată în sumă de 229,32 milioane lei, echivalentu
Ministerul Finanţelor a transmis Rompetrol Rafinare că răscumpărarea înainte de scadenţă a obligaţiunilor emise în contul datoriei faţă de stat nu se poate face decât prin plata integrală a datoriilor, în condiţiile în care compania deja şi-a exprimat opţiunea de răscumpărare, potrivit ANAF.
Rompetrol Rafinare şi-a manifestat intenţia de răscumpărare a obligaţiunilor în data de 9 septembrie, când a efectuat o primă plată în sumă de 229,32 milioane lei, echivalentul a 54 milioane euro.
Totodată, compania a strâns de la acţionari în perioada iulie-august 329,49 milioane lei printr-o majorare de capital, banii fiind destinaţi rambursării unei părţi din obligaţiuni. Majorarea de capital a fost, însă, contestată de Ministerul Finanţelor Publice, care a pierdut în luna august primul proces, la Tribunalul Constanţa, potrivit Rompetrol.
"Ministerul Finanţelor Publice, luând act de intenţia societăţii de răscumpărare a obligaţiunilor prin efectuarea unei plăţi parţiale, în data de 09.08.2010, a comunicat SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa, că plata realizată reprezintă doar prima tranşă efectuată în scopul răscumpărării totale a obligaţiunilor ce trebuie îndeplinită până la data de 30.09.2010. Totodată, ministerul a comunicat societăţii faptul că odată manifestată opţiunea de răscumpărare înainte de scadenţă, aceasta nu poate fi decât integrală conform prevederilor convenţiei de emisiune,