La Bursa din Sibiu, saptamana in care va avea loc scadenta septembrie a debutat cu cresteri pe segmentul SIF si pe cel al indicilor, respectiv cu corectii pentru preturile futures ale monedei unice care a pierdut teren in fata leului. Pe fondul acestor miscari s-a putut observa o tendinta de crestere a lichiditatii, in special datorita interesului pentru contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average.
Per total, la ora 17:15, numarul contractelor era de peste 3500, cu o valoare de aproape 20 milioane lei, volum superior totalului de vineri 10.09, sedinta in care derivatul pe Dow Jones a dat, de asemenea, semnalul revenirii interesului participantilor, cu o dublare a volumului intre ora 17:15-19:00, cand s-a tranzactionat concomitent cu sedinta din SUA.
Tranzactiile futures cu Dow Jones de la debutul saptamanii au ilustrat asadar acelasi interes in revenire, cu un total de aproape 1600 contracte realizate pana la 17:15, existand posibilitatea mentinerii ritmului foarte bun al tranzactiilor, in conditiile in care Wall-Street crestea cu aproape 1% dupa 45 de minute de la deschiderea NYSE, pe fondul cresterii increderii in sectorul bancar.
De altfel, "Jucatorii" sibieni au anticipat inca din startul zilei "verdele" din America, prin cotarea DJIA la preturi mult superioare inchiderii de vineri. Pentru scadenta septembrie cotatia indicelui american se aprecia, la ora mentionata cu 1,3 % (139 puncte), situandu-se la 10.554 puncte, iar pe scadenta decembrie cresterea de 1,4 % (148 puncte) situa valoarea indicelui la 10.484 puncte.
Pe segmentul actiunilor, DESIF5 au atras atentia cu echivalentul a 1,6 milioane de actiuni ale emitentului SIF Oltenia, transferate intre cumparator si vanzatori, in conditiile unor cresteri de 1,8% pentru septembrie si 1,15% pentru decembrie, conform datelor din piata de la ora 17:15. Pen