…nu e nici un secret: imi place de Marius Delaepicentru. Nu sunt intotdeauna de acord cu el, dar nu pot sa nu-i admir incapatanarea de care da dovada in a despica birocratia in patru, pana la maduva absurditatii si inca putin pe deasupra. Noi, astilalti, suntem obisnuti sa luam birocratia de buna. Delaepicentru e antrenat pe invers: s-o ia de nebuna (culmea e ca, de cele mai multe ori, ii si iese argumentatia!).

Bunaoara, acum: e vroba de aproape un sfert de milion de morti, vii in scripte. E Gogol in varianta japoneza – suflete moarte. Redau mai jos doar cateva fragmente, invitandu-va sa cititi textul intreg aici:

http://delaepicentru.wordpress.com/2010/09/11/japonia-mortii-vii/

În Era Edo, şi chiar înainte, evidenţa populaţiei o ţineau templele. Nici nu era greu. Oamenii călătoreau rar înafara satului iar adresa din registru coincidea cu “viza de flotant”. Societatea era împărţită în patru caste. Mai exista o categorie neînregistrată nicăieri, numită buraku sau eta hinin oameni ce desfăşurau activităţile considerate înjositoare: măcelărie, gunoierit, tăbăcărie, strîngerea cadavrelor ş.a. Reformele de la sfîrşitul Erei Edo au abolit sistemul de caste, iar eta hinin a fost încetăţenită cu drepturi depline.

Aşadar, înregistrarea sistematică, nediscriminatorie, datează de aproape 150 de ani. Abia de atunci încoace putem discuta de statistici demografice cu oarecare grad de precizie. Precizie alterată totuşi de multele catastrofe. Cînd la cutremurul din 1 septembrie 1923 mor oamenii cu zecile de mii, şi alte sute sau mii de coreeni sunt linşaţi ca urmare a zvonului că din cauza lor s-a iscat cutremurul, se poate întîmpla ca mii de familii să fie stinse înainte ca vreun membru să apuce să vină la primărie cu certificatele de constatare a decesului. În datele publicate de MOJ, cîteva sute de centenari sunt de-o seamă cu Eminescu. E foarte probabil