"Ultima zi de joacă? Să ştiţi că Alex nu vede lucrurile aşa dramatic", mă asigură, uşor amuzată, mama lui Alexandru Petriceanu, un băiat de 7 ani care de astăzi începe să răspundă la strigarea catalogului.
Nu că asta ar fi o problemă pentru copilul care ştie deja să citească, să scrie, să adune sau să înmulţească. Ce nu ştie? Să se bată şi să joace fotbal. "Găseşte întotdeauna variante şi alternative", lămureşte tatăl său, Daniel.
L-am cunoscut pe Alex într-o după-amiază din ultima săptămână de zbenguială fără ghiozdan. Am picat exact în pauza sa de somn, răstimp numai bun pentru o scurtă şedinţă cu părinţii.
"Până acum i-am cumpărat doar ghiozdanul. Rechizitele - adică patru caiete de matematică şi patru dictando - le-au luat de la o librărie nişte prieteni de-ai noştri, care au o fată mai mare şi se pricep. Alex este primul şi singurul nostru copil, chiar n-avem experienţă în treaba asta", spune, extrem de calmă, Ana-Maria Petriceanu. Este profesoară de matematică la liceu, întocmai ca tătal lui Alex.
Doi oameni "reali" care preferă ia pas cu pas ecuaţia şcolii. "Nici măcar nu ne-am dus să ne întâlnim cu învăţătoarea. N-o cunoaştem", menţionează Daniel Petriceanu, un tip de statură medie, foarte jovial şi sfătos.
Alex, somnul şi pisica Blacky
Alex - aveam să-mi dau seama - a luat ceva din cumpătarea mamei şi din hazul tatălui. S-a trezit de la primii paşi în camera sa, zădărnicind eforturile unei poze prin surprindere.
Prima sa grijă, de cum a intrat în sufragerie, a fost să-şi trezească din toropeală pisica Blacky, bineînţeles neagră, cu ochii galbeni.
"Vedeţi că are zgărdiţă roşie, antipurici. De ce roşie? Mă rog, m-am gândit că e culoarea care i se potriveşte. Uitaţi că are şi codiţa frântă, aşa am luat-o", începe Alex una dintre expunerile sale tacticoase.
E un băiat firav, dar compensează prin încrederea în sin
