Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Alecu a creat un muzeu cu obiecte strânse de la săteni

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

De-a lungul vieţii a fost salvamar, salvamontist, schior, fotbalist, dar pe lângă toate astea se mândreşte cu faptul că împreună cu tatăl său a realizat în comuna natală cu muzeu.

Muzeul din Râul Alb cuprinde peste 1000 de obiecte strânse de-a lungul anilor de la ţaranii din sat. „Tatăl meu a avut această dorinţă, de a strânge multe obiecte şi de a le introduce într-o instituţie muzeală. Apoi m-a atras şi pe mine pe când eram student. Când a ieşit el la pensie mi-e predat mie ştafeta. Toate obiectele pe care le avem acolo sunt numai din comună. Avem război de ţesut, buduroi de adunat albinele, unelte de tâmplărie, obiecte de încălţăminte şi îmbrăcăminte, covoare şi monede vechi, cărţi bisericeşti, pentru că bunicii mei au fost preoţi şi multe altele. În această perioadă suntem în curăţenie. Trebuie să le luăm pe fiecare la mână şi lă ştergem de praf”, spune profesorul de limba română.

Unii săteni îi cereau bani pe obiecte

Muzeul a fost creat cu trudă de-a lungul anilor şi nu de puţine ori, Alexandru Alecu se lovea de refuzul oamenilor sau de dorinţa acestora de a lua ceva bani pe obiectele donate. „Tata se cunoştea cu ei pentru că era mai bătrân. El se tocmea mai bine pentru toate. Umbla foarte mult prin sat şi mai vedea ba la nea’ Gheorghe, ba la nea’ Ion, diferite obiecte şi le cerea să le pună la muzeu. Altele le-am luat eu după ce a murit tata. Dar am dat şi bani pentru lucrurile astea de preţ. Trebuia să îi cinsteşti pe oameni ca sa îţi dea şi doar ca împrumut. Numai eu ştiu câţi bani am luat din casă ca să pot crea ce am creat”, povesteşte muzeograful.

A jucat fotbal, a schiat şi a salvat turişti la mare şi la munte

Lui Alexandru Alecu i-a plăcut foarte mult sport şi a avut norocul să practice câte puţin din toate. Nu s-a dat înapoi să meargă 60 de kilometri prin zăpadă pentur a participa la un concurs de schi. „Am fost în sta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 11 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°