Şaisprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, când un tren de mare viteză de tip X2000, care făcea legătura între Stockholm şi Malmoe (sud), a lovit duminică seara un excavator, în apropiere de Kimstad, în estul ţării, potrivit unui bilanţ publicat de agenţia suedeză TT, transmite AFP monitorizată de Mediafax.
Circumstanţele exacte ale coliziunii sunt încă necunoscute, dar potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din comitatul Oestergoetland, Michael Skoog, trei vagoane au fost avariate de şoc.
Trenul transporta aproximativ 250 de pasageri, iar pe şinele de cale ferată erau în curs lucrări, potrivit purtătorului de cuvânt. Şaisprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, când un tren de mare viteză de tip X2000, care făcea legătura între Stockholm şi Malmoe (sud), a lovit duminică seara un excavator, în apropiere de Kimstad, în estul ţării, potrivit unui bilanţ publicat de agenţia suedeză TT, transmite AFP monitorizată de Mediafax.
Circumstanţele exacte ale coliziunii sunt încă necunoscute, dar potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din comitatul Oestergoetland, Michael Skoog, trei vagoane au fost avariate de şoc.
Trenul transporta aproximativ 250 de pasageri, iar pe şinele de cale ferată erau în curs lucrări, potrivit purtătorului de cuvânt.