Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inedit. Poetul Laurian Stănchescu vrea să meragă pe jos peste 500 de km

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

Aceasta vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la pierderea indentităţii culturale a României. Omul de cultură a plecat, pe jos, din Bucureşti şi vrea să ajungă până la Sarmisegetuza. Acum două zile se afla în oraşul dâmboviţean Găeşti.

Şi-a propus să atragă atenţia asupra faptul că fenomenul culturii se pierde din ce în ce mai mult, printr-un marş de peste 500 de kilometri. Poetul Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, va parcurge, pe jos, distanţa din Bucureşti şi Sarmizegetusa, urmând să se oprească în toate locurile cu semnificaţie culturală de pe acest traseu. “Este mai mult decât un protest. Este un semnal de alarmă cu privire la faptul că în România, cultura se prăbuşeşte de la o zi la alta. Vreau ca acest protest să fie ca un clopot care să ne aducă aminte de marea noastră spiritualitate. În fond este şi un avertisment pentru oamenii noştri de cultură care ar trebui să facă mult mai multe”, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, poetul Laurian Stănchescu.

Nu îl sperie mersul pe jos

Traseul pe care Stănchescu are de gând să îl parcură în întregime, trece prin Bucureşti, Chitila, Titu, Găeşti, Horezu, Târgu Jiu, Bumbeşti Jiu, Petroşani, Haţeg şi Sarmisegetuza. “Nu mă sperie mersul pe jos. Cel mai tare mi-e frică să nu dispară cultura din ţara aceasta. Dacă se va întâmpla asta, vom muri ca naţiune. Acest marş cultural sper să reînvie spiritul românesc, în care eu încă mai cred, pentru că este păcat ca atâta cultură să dispară dintr-o dată”, mai spune poetul.

Deşi la marşul pentru cultură ar fi trebuit să participe mult mai mulţi oameni, Laurian Stănchescu s-a trezit singur în acest demers temerar.

Înainte de a porni spre Piteşti, scriitorul s-a întâlnit cu oamenii de cultură din Găeşti. În semn de solidaritate cu mesaj acţiunii, Lucia Uţă, directoarea Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°