Preşedintele Traian Băsescu va participa, astăzi şi mâine, la summitul AGRI (Azerbaidjan - Georgia - Romania Interconnector), care va avea loc la Baku, Azerbaidjan.
"La Summit vor fi prezenţi preşedinţii Azerbaidjanului, Georgiei şi României şi primul-ministru al Ungariei. La finalul reuniunii, cei patru demnitari vor adopta şi semna Declaraţia de la Baku privind realizarea Interconectorului Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria. Proiectul AGRI valorifică atât resursele naturale ale Azerbaidjanului, cât şi poziţiile strategice ale Georgiei, României şi Ungariei, oferind o alternativă pieţei de energie din Europa", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Proiectul AGRI presupune o rută de transport al gazelor azere în Europa, prin România.
Practic, gazele vor ajunge din Azerbaidjan la ţărmul georgian al Mării Negre, unde sunt lichefiate şi încărcate pe vase speciale. La Constanţa va fi construit un terminal de regazeificare, de unde resursele vor fi transportate spre restul Europei prin conductele Arad-Szeged şi Giurgiu-Ruse.
Această rută ar putea fi gata înaintea conductei Nabucco, estimată a fi operaţională în 2014.
Potrivit publicaţiei azere news.az, la summitul energetic de la Baku sunt aşteptaţi să participe şi comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
La începutul acestei luni, fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că şi Ungaria s-a alăturat proiectului.
Studiul de fezabilitate începe în această toamnă
Adriean Videanu declarase la mijlocul lunii iulie, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul", că proiectul AGRI va continua în toamnă cu o declaraţie politică de susţinere din partea şefilor de stat.
„În septembrie, probabil la Baku, va fi o reuniune a şefilor celor trei state (n.r. România, Georgia