Aruncând la coş o prietenie istorică, Franţa lui Nicolas Sarkozy ni se arată mai ostilă ca oricând.

Motivul îngheţului de pe axa Bucureşti - Paris îl reprezintă ambasadorii noştri din şatre şi coviltire. Parizienii s-au săturat de cerşetori pe Champs-Élysées şi de şuţi sub Tour Eiffel, iar compatrioţii lor nu mai au chef să îmbătrânească prin TGV-urile încremenite în câmp graţie hoţilor de cupru.

Criza rromilor a devenit problemă politică europeană. Nici nu visam o aşa şansă în urmă cu zece ani, când comisarii şi baronesele ne trăgeau de urechi pentru că stăm prost cu integrarea balaoacheşilor. Acum, domnii scrobiţi din cancelariile coanei Europa bagă de seamă că nu e deloc uşor cu integrarea asta, căci subiecţii ar fi în stare să pună pirostriile şi în Palatul Élysées, după ce în prealabil l-ar smotoci pe Monsieur Sarkozy şi ar lăsa-o fără portofel pe doamna Carla.

Numai în pielea franţuzului să nu fii! Şedea el aşa, frumuşel, şi îşi bea cafeluţa liniştit în umbra lui Nôtre Dame, când s-a trezit pe cap cu o hoardă lipsită şi de maniere, şi de abilităţi francofone. Între haorde şi ales bules, tribul răsăritean a arătat că stăpâneşte la perfecţie diviziunea muncii: puradelul scuipă în ceşcuţa de cafea, piranda vine cu deochiul şi cerşeşte „un petit argent", iar bulibaşa - discret, pe la spate - îl face la portofel pe mitocan.

Când s-a hotărât să-i trimită pe nomazi în sărăcia din care au venit, Monsieur Sarkozy a uitat mintenaş că acum e mai greu, pentru că ne aflăm în Europa Unită. Cocoşul de la Élysées s-a trezit că-i sar în cap comisarii şi baronesele care ne smotoceau pe noi în patimile aderării.

Adevărul e că Europa asta visează să fie un fel de America, în care Franţa să fie Louisiana, Spania - California, iar România - Texasul. Ceea ce n-a luat în calcul Monsieur Sarkozy este că dacă un ciopor de texani se revarsă spre Louisiana, st