Un grup de acţionari minoritari cere băncii UniCredit Ţiriac Bank posibilitatea de a lista pachetul de 4,5% din capitalul instituţiei de credit aflat în posesia minoritarilor pe sistemul alternativ de tranzacţionare al brokerilor (Romanian Over the Counter-ROTC), pentru a le oferi celor peste 4.000 de deţinători istorici de acţiuni şansa de a ieşi din acţionariat.
Cele câteva mii de persoane care la începutul anilor nouăzeci au subscris cu numerar la înfiinţarea băncii comerciale Ţiriac au ajuns în prezent acţionari "captivi", având în vedere că de la achiziţia băncii în 2006 acţionarul majoritar al UniCredit Bank din Austria nu le-a mai făcut o ofertă de preluare, iar vânzarea acţiunilor pe piaţa liberă este dificilă pentru că banca nu e listată.
O soluţie care ar putea rezolva această situaţie pe cale amiabilă, având în vedere că unii acţionari au ales să meargă în instanţă pentru a-şi recupera prejudiciile, este listarea pachetului de 4,5% din capitalul UniCredit Ţiriac aflat în mâinile acţionarilor minoritari pe sistemul alternativ de tranzacţionare al brokerilor (Romanian Over the Counter-ROTC), în opinia lui Maniu Costel Popescu, acţionar al băncii. Împreună cu alţi deţinători de titluri reprezentând 0,1% din capital, el a demarat discuţiile cu oficialii UniCredit Ţiriac Bank. Maniu Costel Popescu nu este acţionar istoric ci a cumpărat acţiunile băncii.
"Pentru ca pachetul de 4,5% din capital să poată fi tranzacţionat pe ROTC este necesar ca banca să îşi transfere registrul acţionarilor la Depoiztarul Central şi să îşi dea acordul. Am purtat discuţii cu reprezentanţii băncii şi aceştia ne-au răspuns că analizează cererile noastre", a spus Maniu Costel Popescu.
Sistemul alternativ de tranzacţionare ROTC este un proiect al Asociaţiei Brokerilor special înfiinţat pentru tranzacţionarea acţiunilor Fondului Proprietatea până la listar