Mai mulţi părinţi ai elevilor de la fosta Şcoala gimnazială nr. 7 au protestat chiar la festivitatea de deschidere a anului şcolar faţă de desfiinţarea şcolii şi numirea unui alt director.
La fosta Şcoala gimnazială nr. 7 din Târgu-Jiu anul şcolar nu a început cu aplauze, ci cu huiduieli din partea unor părinţi. Aceştia sunt nemulţumiţi că şcoala nu mai există juridic şi că a fost numită o altă conducere. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a decis comasarea cu Şcoala generală Ecaterina Teodoroiu.
«Du-te la şcoala ta!», «Lasă-ne şcoala în pace», «Nu ai ce căuta aici», cu aceste strigăte a fost întâmpinat noul director coordonator al şcolii, Maria Dondera. Părinţii protestatari au afişat chiar pancarte cu lozinic împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„Postul de director nu mai există pentru că şcoala nu mai are personalitate juridică. Eu am primit doar o decizie de numire pe post. Elevii vor învăţa tot la această şcoală şi nu vor pleca în nicio partte. Nu aveţi de ce să vă temeţi. Copiii nu vor fi mutaţi la altă şcoală“, a încercat să le explice părinţilor Maria Dondera.
Numire ilegală
Lazăr Popescu, unul dintre părinţii revoltaţi, a precizat că numirea noului director este ilegală: „Nu există niciun document de la minister de numire în funcţie, ci doar o decizie a Consiliului de Administraţie a Inspectoratului Şcolar, ceea ce este ilegal“, a precizat Lazăre Popescu.
Elevii nu prea au înţeles prea bine ce se întâmplă şi au avut un gust amar:
„Nu trebuia să fie scandal la începutul anului şcolar. Elevii de la alte şcoli sunt fericiţi, dar noi suntem trişti“, a spus, Marian Popescu, elev în clasa a VI.