Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preventoriul TBC, dator către grofii Teleki

Publicat in Romania Libera, luni 13 septembrie 2010 ·

Ştergerea datoriilor spitalelor din România promisă de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, nu funcţionează în cazul Preventoriului TBC de la Gorneşti care funcţionează într-un castel al familiei nobiliare Teleki. Astfel, instituţia sanitară, aflată acum în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Mureş va trebui să plătească singură sau din banii judeţului datoria pe care o are faţă de proprietarii imobilului unde îşi desfăşoară activitatea. Aceasta în condiţiile în care avocaţii urmaşilor foştilor proiprietari care au dobândit dreptul de proprietate asupra domeniilor de la Gorneşti încă din 2006 cer acum să le fie plătită chiria în valoare de aproape două milioane de lei. Avocaţii familiei Teleki au trimis notificări şi somaţii atât către Consiliul Judeţean Mureş şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Mureş, însă banii nu i-au primit, drept pentru care s-au adresat din nou instanţelor de judecată şi cer acum inclusiv cheltuielile aferente procesului.

Responsabilitate difuză

Secretarul judeţului Mureş, Paul Cosma, spune că CJ Mureş a preluat fără datorii spitalele, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii s-a angajat la plata tuturor sumelor restante, însă crede că responsabilitatea pentru situaţia de la Gorneşti o poartă echipa managerială de acolo, care, din 2006 şi până astăzi nu a făcut nimic pentru clarificarea situaţiei. Mai mult, Paul Cosma spune că directorul unităţii sanitare nu a cerut de la Ministerul Sănătăţii banii. „Directorul Preventoriului TBC din Gorneşti face precizarea că sumele de bani nu sunt certe, lichide şi exigibile, nu au fost solicitate de la Ministerul Sănătăţii şi transferurile din bugetul ministerului nu includ aceste sume de bani", a declarat Paul Cosma, care spune însă că litigiul care are termen pentru începutul lunii octombrie ar trebui să clarifice şi acest aspect. Odată cu procesul, ar trebui să fie stabilite şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 23 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 21 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum 2 ore
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 33 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 8 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°