Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BiblioNet la Biblioteca orăşenească Luduş

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 13 septembrie 2010 ·

În luna octombrie a acestui an, Biblioteca orăşenească Luduş va primi patru calculatoare, în cadrul proiectului BiblioNet. Acestea vor fi folosite strict de către utilizatorii bibliotecii, iar proiectul va fi implementat doar luna viitoare pentru că, momentan, bibliotecarele luduşene se află la cursul de pregătire.

Tot în acest an, biblioteca din Luduş este programată să primească aproximativ 1.000 de volume de la Rezerva Naţională de Carte din Bucureşti. În rest, se mai fac donaţii care constă în cărţi, către bibliotecă, întrucât fondurile sunt minime. Acum se aşteaptă sosirea celor patru calculatoare, repartizate unul la secţia pentru copii şi trei la secţia pentru adulţi. Ar fi putut fi primite chiar mai multe, dar spaţiul existent nu permite instalarea decât a patru calculatoare. Consiliul local luduşean a luat act de această realizare şi a aprobat achitarea costurilor aferente administrării spaţiului din biblioteca oraşului în care vor funcţiona calculatoarele cu regim de acces public gratuit la serviciul de internet. Pe lângă acestea, executivul local asigură abonamentul pentru internet, poliţa de asigurare pentru echipamentele din dotare, securitatea spaţiului prin instalarea unor sisteme de siguranţă, precum şi utilităţile necesare, energia electrică, apa şi încălzirea. Prezentându-se astăzi ca o adevărată oază de cultură, în Biblioteca din Luduş se desfăşoară activităţi culturale complexe, menite să îmbie cititorii şi să-i mulţumească.

Expoziţia „Mureşul revărsat”

Aşadar, luduşenii pot vizita expoziţia fotografică permanentă „Mureşul revărsat”, realizată cu ocazia comemorării a 40 de ani de la dezastruoasele inundaţii din anii ’70, care au măturat totul în calea lor. Expoziţia s-a realizat cu ajutorul prof. Antoniu Berar din Gheja, care a obţinut fotografiile din colecţia proprie a lui Ovidiu Crişan. „Scopul acestei expoziţii est

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 5 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 7 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 9 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 9 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 13 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 7 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 9 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°