Autorităţile de la Beijing vor pune capăt, după 30 de ani, politicii „un singur copil pe familie“. Îmbătrânirea populaţiei şi nevoia de forţă de muncă sunt principalele motive pentru care guvernul chinez vrea să renunţe la politica „maximum un copil într-o familie“.
Guvernanţii de la Beijing consideră că regula veche de mai bine de 30 de ani care permite cuplurilor să aibă un singur copil nu mai este benefică în contextul în care economia Chinei, a doua economie a lumii, a început să-şi revină rapid după criza economică. Prin urmare, autorităţile vor începe proiecte-pilot în cinci provincii în care rata natalităţii este extrem de scăzută.
Citiţi şi:
După 13 ani, în Catalunya a scăzut numărul nașterilor
România, pe locul întâi în Europa la numărul de mame minore
Cuplurile în care ambii parteneri sunt singuri la părinţi vor avea voie să aibă doi copii. Proiectul va fi extins peste un an şi jumătate şi în capitală, dar şi în provincia Shanghai, urmând ca din 2014 restricţia „un copil pe familie" să fie eliminată la nivel naţional. „Ne-am concentrat, până acum, asupra încetinirii creşterii populaţiei, iar acum ne-am trezit fără tineri", a declarat pentru jurnaliştii de la „Telegraph" Peng Xizhe, profesor la Universitatea din Shanghai.
Avorturi şi sterilizare forţată
Scopul restricţiilor era ca fiecare familie să ajungă să aibă - statistic vorbind - de la 4,3 copii la 1,7 copii. Efectul imediat asupra familiilor mai puţin numeroase a fost creşterea nivelului de trai şi o educaţie mai bună pentru micuţii singuri la părinţi. Propaganda chineză privind „copilul unic" nu a dat roade imediat, autorităţile recurgând la măsuri extreme. Astfel, anii '80 au fost marcaţi de un număr extrem de ridicat de avorturi, la nivelul milioanelor, şi de sterilizarea forţată a sute de mii de femei. Pentru încălcarea restricţiei, chinezii riscau amenzi