* măsurile de motivare sunt acordate persoanelor care solicită loc de muncă
* acestea pot beneficia de completarea veniturilor salariale, primă de instalare, primă de încadrare sau primă de încadrare pentru absolvenţi
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Brăila face cunoscut faptul că persoanele care primesc indemnizaţii de şomaj, conform Legii nr.76/2002, pot beneficia - în cazul în care se angajează cu program normal de lucru, la cerere - din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de unele măsuri de stimulare. Acestea sunt: completarea veniturilor salariale, primă de instalare, primă de încadrare, primă de încadrare pentru absolvenţi.
Completarea veniturilor salariale poate fi solicitată de către persoanele care primesc indemnizaţie de şomaj, în condiţiile în care se angajează, pentru program normal de lucru, pe o perioadă mai mare de 12 luni. Aceasta constă într-o sumă lunară, neimpozabilă, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj şi se acordă de la data angajarii până la sfârşitul perioadei pentru care solicitanţii erau îndreptăţiţi să primească indemnizaţie de şomaj, dacă solicitarea se înregistrează în termen de maxim 60 de zile de la data încetării dreptului la indemnizaţia de şomaj ca urmare a angajării. Nu beneficiază de completarea veniturilor salariale persoanele care se încadrează la angajatori cu care au avut raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani.
Prima de instalare, neimpozabilă, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data instalării, se acordă persoanelor care în perioada în care beneficiază de indemnizaţii de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul.
Prima de încadrare, neimpozabilă, egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data acordării, se ac