Am învațat din cărțile americane și apoi din viaţa mea că nu este înţelept să te lupţi cu unul care cumpără cerneala cu cisterna şi hârtia cu vagonul. Nu m-am certat nici eu şi nu am nici un chef s-o fac. De câte ori am putut am fost alături de jurnaliştii agresaţi dintr-o credinţă fundamentală în nevoie de transparenta şi cea de opoziție, de rezistență. Puterea politică tinde să se extindă oricât de mult, vrea să devină totală. Cineva trebuie sa se opună si, de regulă, presa o face şi este singura care mai poate ţine echilibrul în multe situaţii. Am lucrat cu Mona Muscă la Legea liberului acces la informațiile de interes public, am promovat Legea Transparenței, Legea petiţiilor şi alte iniţiative prin care am încercat să particip prin efortul meu, cum m-am priceput şi cum am reuşit să mai scap de supravegherea partidului care mă înrolase, la naşterea unei societăţi în care presa se poate manifesta liber pentru a apăra valorile unei societăţi normale.

Ce-i drept, pentru a lua şuturi în gură din partea presei nu este obligatoriu să ataci presa. Se poate întampla să ai norocul de a fi intr-un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit. De exemplu, eu sunt clujean şi pentru acest simplu fapt un jurnalist care a vrut să facă o afacere la Gherla şi l-au păcălit niste șmecheri mă înjură de ani de zile, cel puţin săptămânal: bou, plăvan, un nimeni, analfabet, cretin, tembel şi orice altceva poate să jignească pe cineva. Nu l-am cunoscut personal pe acest jurnalist, nu l-am prejudiciat cu nimic, nu mă injură pentru ceva anume, mă jigneşte continuu, cu pathos şi singura mea bucurie este că nu am făcut nimic reprobabil şi, ca fraierul, cred că este mai onorabil să te înjure cineva gratuit. Mă uit destul de des la emisiunea jurnalistului respectiv şi sunt de cele mai multe ori de acord cu atitudinea sa generală, uneori chiar îmi place. Ce aş putea să fac? Unii îmi spun s